Pacienții din Argeș nu mai merg la București! Centru performant de ortopedie la Spitalul NORD Muntenia din Pitești
De curând, pacienții din Argeș nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la București pentru intervențiile ortopedice dificile. În Pitești, Spitalul NORD Muntenia pune la dispoziția celor suferinzi Centrul de Ortopedie-Traumatologie Sportivă, aceștia putând beneficia aici atât de dotări de excepție, cât și de prezența unei prestigioase echipe medicale, formată din medicii Spitalul NORD Muntenia alături de colaboratori din București.
De ce dotări dispunem?
În cadrul Spitalul NORD Muntenia, fiecare medic ortoped-traumatolog este specializat pe zone ale corpului, dispunând în același timp și de echipamentele și facilitățile corespunzătoare afecțiunilor tratate.
Spitalul NORD Muntenia dispune de un bloc operator cu aparatură medicală de vârf ca prestigiu, noutate și performanță: artroscop pentru operații intra-articulare, dotări de la Draeger, Trumpf, Karl Storz, Wolf, Siare, Favero, Trilux, compartiment ATI.
Astfel, pacienții primesc cea mai bună îngrijire, indiferent că este vorba de afecțiuni ale mâinii, piciorului, articulației, umărului, cotului, încheieturii mâinii, genunchiului, șoldului sau coloanei.
Alături de dotările de excepție, Spitalul NORD Muntenia este situat într-o locație accesibilă din centrul orașului, în imediata vecinătate a unui parc. Spitalul dispune de spații largi, generoase, pacienții putând beneficia și de cazare în condiții hoteliere deosebite.
Cine sunt medicii noștri?
Centrul de Ortopedie-Traumatologie Sportivă al Spitalul NORD Muntenia se bucură de prezența unei echipe medicale de excepție, formată din:
- Dr. Robert Babalac, medic primar ortopedie-traumatologie
- Dr. Cîrlan Alexandru, medic specialist ortopedie-traumatologie
- Dr. Barbu Sorin, medic specialist ortopedie-traumatologie
- Dr. Popa Theodor, medic specialist ortopedie-traumatologie
- Dr. Gabriel Copciag, medic primar ortopedie-traumatologie
Pentru a determina cel mai bun tratament, medicii colaborează atât între ei, cât și cu medicii din celelalte specialități, folosindu-se de întreaga experiență acumulată în diverse ramuri ale medicinei.
Abordare multidisciplinară
Nu este deloc neobișnuit ca, la Spitalul NORD Muntenia, un pacient să beneficieze de atenția unei echipe complexe formată din medici, specialiști, terapeuți și alt personal medical.
Specialitatea Ortopedie-Traumatologie Sportivă beneficiază de suportul celorlalte departamente:
- laborator de analize medicale
- radiologie și imagistică medicală (radiografii, ecografii de părți moi, RMN, CT)
- specialități conexe (reumatologie, neurologie, medicină internă, cardiologie, endocrinologie)
- fiziokinetoterapie
Centru de recuperare
Spitalul NORD Muntenia dispune de un Centru de Recuperare și Balneofizioterapie bine dotat și cu personal specializat, în care se asigură un program de exerciții terapeutice și strategii de management al durerii pentru refacerea și recuperarea după leziuni.
Ce afecțiuni tratăm?
Specialiștii au experiență în tratamentul bolilor și traumelor sistemului musculo-scheletal, inclusiv:
- fracturi și dislocări de oase
- ligamente rupte
- entorse
- leziuni ale tendoanelor
- întinderi musculare
- afecțiuni ale coloanei vertebrale (lombosciatică, scolioză etc.)
- artrită
- osteoporoză
- tumori ale oaselor
- distrofii musculare
- paralizii cerebrale
- anomalii ale degetelor
- anomalii de creștere
- genu varum
- genu valgum
- calus plantar
- hallux valgus
- accidentări sportive
Ce servicii oferim?
În cadrul Centrului de Ortopedie-Traumatologie Sportivă al Spitalul NORD Muntenia oferim asistență completă și personalizată fiecărui pacient:
- consultații ortopedie-traumatologie
- infiltrații articulare și periarticulare
- chirurgia umărului, cotului, șoldului, genunchiului, gleznei
- chirurgie artroscopică (inclusiv genunchi)
- tratament chirurgical sindrom de tunel carpian
- îngrijirea fracturilor
- proteze de șold, genunchi și umăr
- traumatologie sportivă
Tratamente minim invazive
Se acordă o importanță deosebită procedurilor chirurgicale minim invazive, ce permit atingerea unui risc foarte redus de infecții asociate actului medical.
Acestea sunt mai ușor de suportat, diminuează riscurile și efectele secundare, reduc timpul de spitalizare și recuperare, iar complicațiile postoperatorii sunt mai rare.
Servicii decontate CNAS
Spitalul NORD Muntenia se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru servicii de spitalizare de zi și continuă.
O serie de tratamente și intervenții ortopedice pot fi decontate în limitele plafonului contractat.
Alege medicii buni, de lângă tine
Specialiștii noștri excelează în tratamentul afecțiunilor larg răspândite, cât și al traumelor majore, personalizând planul de tratament în funcție de fiecare caz.
Acum ai toate motivele să alegi Spitalul NORD Muntenia: un spital privat, cu medici de excepție, dotări la standarde europene, confort sporit și acces facil, aproape de tine.