De ce alcoolul nu poate fi o soluție în combaterea stresului?

Persoanele cu anumite trăsături psihologice sunt mai vulnerabile la consumul excesiv de alcool, vulnerabilitate care se accentuează în condiții de stres: sunt indivizi care prezintă dificultăți în a menține o imagine pozitivă despre sine și viață, cu o toleranță scăzută la anxietate, disfuncționalitate în modularea afectelor și controlarea impulsurilor, cu tendința de a aprecia lucrurile ca fiind la extrema pozitivă sau negativă, cu dificultăți de relaționare interpersonală prin tolerarea redusă a intimității, teama de rejecție și abandon și răspuns afectiv-emoțional inadecvat raportului interpersonal.

Persoanele cu tulburări depresive și anxioase apelează mai frecvent la consumul de alcool care acționează prompt în reducerea depresiei și anxietății, a stării de tensiune, inducând o stare de relaxare cu creșterea încrederii în sine și facilitarea contactului social.

Se poate spune că alcoolul induce ameliorarea temporară a unor dificultăți emoționale greu de tolerat prin suplinirea unor deficite intrapsihice, dar în același timp determină și o creștere a funcționalității și capacității de adaptare la realitatea înconjurătoare, ceea ce face mai probabilă repetarea consumului.

Puțini cunosc sau par să nu acorde importanța necesară faptului că alcoolul consumat în exces pe termen lung determină o agravare a depresiei și a celorlalte modificări psihopatologice care păreau inițial ameliorate, cu intrarea într-un cerc vicios: anxietate și depresie – alcool – adâncirea anxietății și depresiei – alcool.

Cu fiecare etapă, mecanismele de adaptare se deteriorează și viitorii stresori vor acționa pe un teren fragilizat care va răspunde inadecvat, agravând stresul.

Vorbim de consumul în exces de alcool, dar până la urmă ce numim exces?

Este greu de definit noțiunea de exces pentru a putea acoperi variatele standarde socio-culturale și individuale, în timp și spațiu geografic. Pentru a defini noțiunea de exces trebuie să luăm în seamă atât patternul de consum (cantitate, frecvență, motivul consumului etc.), dar și efectele negative ale consumului asupra vieții noastre și a celor din jur.

Chiar și o cantitate mică de alcool poate fi prea mult dacă o persoană:

• este de statură mică;
• este în stare de graviditate (până în prezent nu s-a stabilit un nivel de consum care să ofere siguranță pentru făt);
• are deja probleme de sănătate fizică și psihică;
• este sub o formă de medicație (cu sau fără prescripție medicală);
• a avut probleme anterioare cu alcoolul și/sau alte substanțe psihoactive (tranchilizante, hipnotice etc.).

Când devine consumul de alcool o problemă? Pe scurt, când interferează cu sănătatea, studiile, profesia, relațiile interpersonale, cu siguranța noastră sau a celor din jur.

Avem o problemă cu alcoolul atunci când nu putem controla consumul sau când consumăm alcool pentru a face față stresului.

Practic, nu există organe sau sisteme care să nu fie afectate direct sau indirect de consumul excesiv de alcool, cu dezvoltarea unor probleme severe de sănătate: afecțiuni cronice de ficat, gastrită și ulcer gastric, pancreatită acută și cronică, cardiopatii, boli de nutriție, deteriorare cerebrală, neuropatie periferică, tulburări depresiv-anxioase și de dinamică sexuală, cancer, risc crescut de deces prematur etc.

Nu în ultimul rând aș dori să atrag atenția că în unele situații consumul excesiv de alcool poate fi privit ca având caracteristicile a ceea ce se numește comportament autodistructiv.

Atitudinea self-destructivă se bazează pe anumite convingeri care fie că au fost prezente anterior consumului de alcool, fie s-au dezvoltat ca urmare a lui, fiind asociate cu scăderea capacității de valorizare a sinelui, deficite în „grija de sine” și deficite fundamentale în aprecierea consecințelor consumului excesiv de alcool.

Confruntată cu aspectul auto-destructiv al comportamentului, persoana respectivă are tendința să nege, crezând că își poate asuma / recăpăta controlul în orice moment.

În general vorbind, cei mai mulți indivizi își stabilesc ce grad de risc este acceptabil în viață pentru ei și încearcă să se mențină în cadrul acestor limite. Nu este mai puțin adevărat că mulți dintre noi se implică pe parcursul vieții mai mult sau mai puțin conștient într-o formă de comportament autodistructiv.

„Mă îngrijorează starea sănătății mele, dar amân să mă duc la control”; „știu că sunt bolnav, dar uit să-mi iau medicamentele”; „sufăr cu ficatul, dar continui să consum alcool deși știu că nu îmi face bine.”

Comportamentul autodistructiv poate fi privit ca o tentativă de scăpare dintr-o situație de viață devenită intolerabilă.

Suntem uneori confruntați cu experiența separării și pierderilor în plan afectiv, familial, financiar, profesional, social. Despre aceasta într-un articol viitor.

Dr. Gabriela Ionescu, medic specialist psihiatrie, competență homeopatie